Peisaj din Sarichioi Tulcea

Într-o frumoasă zi de vineri..nu, nu, șterge asta.

Într-o zi, cum sunt toate zilele, am decis să îmi iau în brațe neputința. Aveam 12 ani și nicio preocupare viscerală. Am ales un loc liniștit, departe de ochii privitorilor și am aruncat-o în neant. Ciudată chestiune pentru că întotdeauna a reușit să se întoarcă la mine. Am renunțat.

trei

Când împlinisem 3 ani, bunica mi-a povestit că o rugasem să mă ia la biserică. O vedeam sâmbătă de sâmbătă îmbrăcându-se frumos, lăsând la o parte nimicurile lumești și plecând de acasă. Ce liniște abisală o înconjura, ce bucurie insolită! A zâmbit și m-a îmbrăcat în cea mai frumoasă rochiță cu flori mov, pe care am purtat-o până mi-a ajuns la genunchi. Păream o matrioșka minusculă, ultimul element din setul de 8 (pe care aveam să îl procur mulți ani mai târziu). Ajunsă în imensa clădire scăldată de razele apusului m-a cuprins un fior. O întreagă poveste se derula în jurul acestui castel închipuit, pictat cu albastru și acoperiș argintiu. Nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla în interior, dar îmi plăcea să privesc oamenii, lumânările care nu se stingeau și, undeva în față, locul în care stăteau cei privilegiați, coriștii. Nu rezistam niciodată atât de multe ore și adormeam lângă ea, vegheată de cântecele slavone și rugăciuni. În microcosmosul meu nu era loc de ascunzișuri. Acum mi-a rămas doar un ceaslov și o nostalgie neîntreruptă.

șapte

Aveam 7 ani când m-a lovit un gând sinistru- nu mai sunt un copil și simt cum toate grijile lumii se comprimă în interioru-mi îngust. Imagine organică: prispa casei, chicote în interior și o fetiță care plânge. În geanta ursuleț pe care am dus-o cu mine patru ani încăpeau și pișcoturile mamei și aspirațiile precoce la care năzuiam. Niciodată până în acel moment nu luasem în calcul să cresc. Era un soi de proces care se dezvăluia undeva în timp, foarte departe de mine. Prima despărțire de oameni cu care am împărțit piese de lego și cuburi de lemn, banca din fața grădiniței și cauciucul pe jumătate îngropat în pământ. Atât a rămas, pe toate s-a pus colbul și timpul.

Eram atât de puțin pregătită să învăț limba română încât toată vara am mâzgălit litere în încercarea de a le ghici forma. Știam a-ul și m-ul și am dedus ușor n-ul; nimic mai mult. Atât de vie s-a păstrat în mintea mea neputința și zadarnica autoînvățare. Aveam un singur pix albastru și niște foi groase de desen. Mama și nana urmau să fie primele cuvinte din multele pe care voiam să le descopăr. Nicio altă trecere nu avea să mai fie la fel. Intrasem în această rotiță pe care nu o puteam controla și toate circumstanțele au început să se dezvolte natural, fără impedimente majore.

altă cifră

Am reușit să deprind scrisul și cititul, greoi, dar plină de entuziasm și de acolo.. întreaga lume a poveștilor. Singurele cărți pe care le aveam în casă erau rusești sau slavone și aparțineau bunicii. Îl vedeam pe tata lecturând cărți fără coperte, trecute probabil prin multe mâini, și mi se părea o îndeletnicire de oameni mari. Eu nu eram încă pregătită pentru o asemenea pornire deșănțată. Era pasionat de slove pe care încerca să le înghesuie deseori în rebusuri și integrame. Mulți ani mai târziu aveam să trec prin cuvintele pe care le lăsase înscrise acolo, prin tăieturi și corecturi și pagini neterminate. Mi-au rămas cele câteva reviste și un dor nemărginit.

Matrioski si ceaslovul

Astăzi scriu folosind toate literele și cuvintele pe care le cunosc și mă perind prin trecut. Se face târziu și trebuie să revin la jocul cu matrioșki. Cea mai mică se încăpățânează să iasă din celelalte. Cred că îi plac solitudinea..și zilele ploioase de toamnă.

Inspired by: Sarichioi, Tulcea – Wikipedia

Vezi și: Fragilități | Wanderer | Jurnal (irinavasile.com)

5 comentarii la „Periplu în timp

  1. Superb…ai un talent extraodinar! Felul în care pui cuvintele în pagină reușește să creeze imagini care îmi lasă dorința de a nu mă opri din citit chiar dacă articolul s-a încheiat! Aștept cu nerăbdare următoarea postare! Felicitări, Irina!

  2. Imi place felul in care o instanta a ta, cea de acum, dezvaluie o instanta a ta, cea de atunci, care a contribuit la devenirea ta, cea de acum. Chiar ca e o poveste in poveste. Apropo, pentru mine a fost o revelatie sa aflu pluralul de la „matrioska”.

    1. Mă bucur că a ajuns la tine. Am găsit mai multe feluri de a scrie matrioșka în limba română, iar pluralul mi-a sunat natural. A rămas ca atare, deși nu l-am găsit în DEX/DOOM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articolul următor

6 lucruri pe care ar fi util să le știi până la 25 de ani

vin iun. 25 , 2021
(culese din înțelepciunea nedezvăluită a unei moluște) Pe cât de evidentă îmi este anxietatea când trebuie să vorbesc despre lucruri pe care le cunosc, pe […]