,,Scriitorul de sanatoriu” așa cum a fost numit de critica occidentală, M. Blecher a retezat convenționalitatea a tot ce se subscrie literaturii formaliste, găsind în boală substraturi lirice.

,,Scriitorul de sanatoriu” așa cum a fost numit de critica occidentală, M. Blecher a retezat convenționalitatea a tot ce se subscrie literaturii formaliste, găsind în boală substraturi lirice. Textele lui sunt intransigente, pure, ele sfidează ficționalul până când acesta se umple de real. Cum vreodată ai putea să manifești orice soi de durere sau de fericire închistată în temporar după întâlnirea cu Blecher? Ultimele trei săptămâni mi-a fost confident, veritabil partener de dialog nocturn, dar și absolut profund povestitor. Prima recenzie va fi Întâmplări în irealitatea imediată (1936), urmată de Inimi cicatrizate (1937) și Vizuina luminată (1971).

Biografie

Max Blecher (17 septembrie 1909- 31 mai 1938) a fost fiul unui negustor evreu din Roman. Urmează cursuri de medicină la Paris (Rouen după unii autori); în 1928 se îmbolnăvește de tuberculoză osoasă și este internat în mai multe sanatorii din Franța, Elveția și România, însă niciun tratament nu îl ajută. Se stinge din viața la doar 29 de ani.

Contemporanii săi îl consideră un suprarealist (Blecher nu a aderat la nicio grupare de acest gen), în timp ce postmoderniștii îl recuperează ca atare datorită manierei în care îmbogățește realitatea (sau irealitatea) și găsește poezia din ea. Poartă numeroase corespondențe cu Geo Bogza, Mihail Sebastian (care îl adoră), André Gide, M. Heidegger etc. Este tradus în germană, engleză, suedeză și ebraică. (* Fișă bibliografică, pp. 14)

Romanul

La prima vedere, eroul întâmplărilor din irealitatea imediată pare unul cât se poate de tipic, un soi de bildungsroman fără pretenția evoluției recompensate de vreme. Un motiv predilect care pavează lumea lui Blecher este fotografia sau imaginea. Acestea sunt elementele care construiesc nu doar povestea particulară a eroului, ci sunt și cele care dezvăluie istoria poveștilor ca atare. Fotografia cu portretul regelui Carol I și al reginei Elisabeta indică vehement predilecția autorului către codificarea limbajului, a artei și de ce nu, a întregii lumi nereușite în care să subziste:

,,Tablourile astea mă intrigară mult timp. Mi se părea că artistul avea mult talent, (…) dar nu înțelegeam pentru ce le lucrase într-o acuarelă cenușie, spălăcită (…). Într-o zi, făcui o descoperire uimitoare: ceea ce luam eu drept culoare ștearsă nu era altceva decât o îngrămădire de litere minuscule, descifrabile numai cu lupa. În tot desenul nu era o singură trăsătură de creion ori de pensulă; totul era o alăturare de cuvinte în care se povestea istoria vieții regelui și a reginei. „ (pp. 81)

,,I pant, I sink, I tremble, I expire”

P.B. Shelley

Începutul

Întâia întrebare care deschide narațiunea se bazează pe un concept încă dezbătut de științe și de filosofie: cine sunt eu? Adolescentul frământat de neliniști firești are experiența chestionării propriul corp, a spiritului ce zace în el și a raportării celorlalți la ,,personagiul” său. Găsește inutilul din mundan și își comprimă anxietatea în momente pe care le hiperanalizează. Introspect și bântuit de tot soiul de gânduri, se simt prins în capcana realității, acolo unde există locuri anume ce îi provoacă așa numitele ,,crize”: în stradă, în casă, în grădină. Despre trăirile inerente amplificate de obsesiile sale nu poate vorbi- simplismul limbajului ordinar este insuficient pentru a delimita asemenea profunzimi.

,,Cuvintele obișnuite nu sunt valabile la anumite adâncimi sufletești. Încerc să definesc exact crizele mele și nu găsesc decât imagini. Cuvântul magic care ar putea să le exprime ar trebui să împrumute ceva din esențele altor sensibilități din viață, distilându-se din ele ca un miros nou dintr-o savantă compoziție de parfumuri.” (pp. 39)

În magazinul cu mașini de cusut o va întâlni pe Clara, întâia materializare a unei pasiuni ,,complete și normale”. Periplul său către cunoașterii sexualității începuse mult mai devreme însă (nu voi intra în alte detalii pentru că această parte se vrea a fi citită individual).

De vorbă cu moartea

Cu siguranță te va frapa cât de reală și sinceră este experiența întâlnirii cu moartea (întâi la bâlci, în exteriorul îndepărtat la lumii, iar apoi foarte aproape de lumea interioară a personajului).

,,Într-o zi asistai la înmormântarea copilului unuia din fotografii ambulanți. Ușile panoramei erau larg deschise și, înăuntru în fața fundalului fotografiat, zăcea pe două scaune sicriul descoperit. (..) În momentele acelea, mortul era desigur nespus de fericit și liniștit, în intimitatea păcii lui profunde, în tăcerea nesfârșită a parcului cu platani. În curând însă fu smuls din solemnitatea în care zăcea și încărcat într-o căruță, pentru a fi dus la cimitir în groapa umedă și rece care îi era destinată.” (pp. 74)

Solemnitatea evenimentului împrumuta ceva din fantasticul bâlciului, moartea fiind mai degrabă parte a unui ritual mistic, artificial, menit să celebreze falsul existenței și să încheie un ciclul necerut de nimeni.

Referințe critice

,,Această carte, esențial metafizică, a cărei temă am expus-o, de altfel, într-un mod cu totul insuficient, nu are ,,subiect”. Dar ,,subiectul” este însuși eroul și viața ta interioară cu urcări și căderi; de altfel, așa este lumea, fără subiect, anostă. Totuși, cartea domnului Blecher se citește cu interes crescând. Întâmplarea a făcut ca d. Blecher să aibă nu numai aspirații metafizice, ci și talent literar și, unor expuneri de probleme, unor mărturisiri, să urmeze ,,întâmplări” de-o poezie fantastică neasemuită; atmosfere create dintr-o frază, dintr-o imagine; pagini de-o frăgezime sau de-o putere de viziune cu totul rare; o sensibilitatea ascuțită, morbidă dă expresie tuturor aventurilor sale. Dar luciditatea d-lui Blecher nu se oprește niciodată la psihologie, la efecte, la periferia sufletului, care n-are decât să rămână, și de-acum înainte, în stăpânirea netulburată a așa-zisei ,,literaturi de autoanaliză”. D. Blecher, trecând prin psihologie, prin emoție, depășește totuși planul psihologic, realitatea prea superficială a emoției. Emoția, durerea, psihologicul sunt lucruri false, ca tot ce aparține falsei ,,realități”, lumii drăcești, malefice, de lavă, și se îndoiește de ele, le desconsideră.” (Eugen Ionescu, ,,Cronica literară”, Facla, an XVI, nr. 1585 din 13 mai 1936)

M-a supărat în primul moment titlul cărții Întâmplări în irealitatea imediată– mi se părea un titlul de tip modernist: abstract, îndrăzneț și persiflant. Genul nu-mi place.

Lectură cărții justifică pe deplin acest titlu, care își exprimă cu destulă precizie substanța și stilul.

Eroul acestor întâmplări trăiește într-adevăr într-o ,,irealitate”, care însă nu este a visului, ci a lucrurilor din jur, a vieții de fiecare zi, a faptelor cunoscute. (…)

Ce este tulburător în scrisul lui Blecher este extrema sa luciditate. Nu se poate un aliaj mai straniu decât această simțire fabuloasă și această inteligență analitică. (Mihail Sebastian, ,,M. Blecher: Întâmplări în irealitatea imediată”, Rampa, an 19, nr. 5432 din 22 februarie 1936)

Întâmplările… lui Blecher sunt o cutremurătoare revelație a durerii și o lucid-stranie punere în scenă a adevăratei situări în lume a eului. Înțelesul vieții care se scrie, coborârea în ,,depozitul necunoscut al realității” și în ,,noaptea trupului” deja minat de moarte din Vizuina luminată vor verifica (și consemna)- ca demonstrația matematică a unei revelații ontologice (produsă în continuumul realitate-halucinație-vis din Întâmplări în irealitatea imediată)- lumea de carne din celălalt roman, în care moartea e deja prezentă. Căderea în corp, într-un corp transparent, expus privirii, e și o iluminare interioară, atroce și vidă care spune ceva despre imensa inutilitate a literaturii și despre inutilul eroism al lucidității. E o viziune în timpul scrisului care luminează corpul interior, un loc neutru (nici rău, nici bun), dar plin, în care homuncul identic naratorului explorează caverna cavernelor, trupul viu care trăiește și suferă.” (Simona Sora, Regăsirea intimității, Cartea Românească, București, 2008, pp. 182-191)

Tu l-ai citit pe Blecher? Dacă nu, e timpul s-o faci! E superb.

Am găsit cartea aici: Max Blecher – Intamplari in irealitatea imediata – Cumpără (printrecarti.ro), iar varianta pdf aici: Max Blecher Intamplari Din Irealitatea Imediata – [PDF Document] (fdocumente.com)

Vezi și: Lupul de stepă, Hermann Hesse | Wanderer (irinavasile.com)

Un comentariu la „Întâmplări în irealitatea imediată, M. Blecher

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articolul următor

Inimi cicatrizate, M. Blecher

lun aug. 16 , 2021
Inimi cicatrizate. Personajul principal al romanului, Emanuel, este un tânăr de 20 de ani care află că are tuberculoză osoasă și trebuie să călătorească la Berck pentru tratament.

S-ar putea să-ți placă