Nu pretind să fiu Dostoievski și nici să capăt aceste grandori literare nemaiîntâlnite. Această scriere stângace are motivații mai degrabă egoiste- mă ajută să fiu. Îmi doresc să pot ajunge la tine și, poate, într-o seară târzie când nu poți dormi, să-mi citești neliniștile și să nu te simți singur.
Iar dacă nu ești pasăre de noapte, te aștept la Cafeluța de dimineață https://irinavasile.com/category/cafeluta-de-dimineata/) unde povestim despre zilele de luni, despre ce mai citim, despre pisici și despre cum să (nu) faci bani rapid. Glumesc, evident.
Ia o pauză și hai să explorăm împreună această minunată lume a rătăcitorilor.
,,Nu există nici o barieră, blocare sau şurub pe care să o poţi impune libertăţii minţii mele.”
Au trecut luni de zile de la ultimul răsărit pe care l-am admirat, lăsându-mă purtată de lâncezeala și de liniștea impenetrabilă a dimineții. Arareori se mai aude câte o mașină, iar în apropiere, nu se întrezărește nicio licărire. Întuneric htonian. Un singur insomniac este bântuit de exciziile nocturne. Dispărut în ficțiune, mistuie dialectici în uitare. … Citește mai mult
Ți-e toamnă iar, Nadejda. Roua proaspătă îți acoperă obrajii trecuți prin ultima vară. Privești răsăritul de la geamul mic ce dă spre strada golită de suflare și te întrebi dacă ai pus ibricul pe foc. Îți plimbi oasele prin camera slab luminată încercând să îți găsești halatul.
Nu există în lume bucurie mai mare decât să te cuprind pe neașteptate, să-ți nimicesc paloarea obrajilor cu un zâmbet, să te chem înlăuntrul meu și să te dăruiesc frumuseții universale. Se strâng nimicurile și dansează în ploaie. Tu ai văzut ploaia? Scrisoare de dragoste încheiată.
Inimi cicatrizate. Personajul principal al romanului, Emanuel, este un tânăr de 20 de ani care află că are tuberculoză osoasă și trebuie să călătorească la Berck pentru tratament.
,,Scriitorul de sanatoriu” așa cum a fost numit de critica occidentală, M. Blecher a retezat convenționalitatea a tot ce se subscrie literaturii formaliste, găsind în boală substraturi lirice.
,,În orice caz, există un singur tunel, întunecos și singuratic: al meu…E de ajuns să vă spun că sunt Juan Pablo Castel, pictorul care a ucis-o pe María Iribarne; bănuiesc că procesul e încă proaspăt în amintirea tuturor și nu-i nevoie de mai multe amănunte despre mine. Deși nici dracu’ nu știe ce trebuie să-și … Citește mai mult
Lupul de stepă, Hermann Hesse. A fost odată un anume Harry, căruia i se zicea lupul de stepă. Umbla pe două picioare, purta îmbrăcăminte și era om, dar de fapt nu era altceva decât un lup de stepă.