Mai puțin decât tine însuți

Au trecut luni de zile de la ultimul răsărit pe care l-am admirat, lăsându-mă purtată de lâncezeala și de liniștea impenetrabilă a dimineții. Arareori se mai aude câte o mașină, iar în apropiere, nu se întrezărește nicio licărire. Întuneric htonian. Un singur insomniac este bântuit de exciziile nocturne. Dispărut în ficțiune, mistuie dialectici în uitare. …

Mai puțin decât tine însuți Read More »

Memento mori

Memento mori. Deseori privesc oamenii ca pe un soi de extensie a timpului, a firescului. Deși se agită constant, se mișcă, se succed în generații, se înmulțesc şi capătă sens, apoi se pierd, timpul îi şterge pe toţi.

Începutul

Începutul. Prima zi din 2020 si prima zi în care îndrăznesc să deschid acest caiet virtual și să tastez câteva cuvinte despre ceața absolută în care mă scald. Indivizii tind să supraaprecieze începuturile în aceeași manieră pe care o fac eu cu tot ce se termină.

Nadejda

Nadejda

Ți-e toamnă iar, Nadejda. Roua proaspătă îți acoperă obrajii trecuți prin ultima vară. Privești răsăritul de la geamul mic ce dă spre strada golită de suflare și te întrebi dacă ai pus ibricul pe foc. Îți plimbi oasele prin camera slab luminată încercând să îți găsești halatul.

Scroll to Top