Deseori privesc oamenii ca pe un soi de extensie a timpului, a firescului. Deși se agită constant, se mișcă, se succed în generații, se înmulțesc şi capătă sens, apoi se pierd, timpul îi şterge pe toţi. Ne frământă iluzia lui, ireversibilitatea şi complexitatea sa, ne face să privim existența cu nonșalanță şi însemnătate pentru ca după ce am descoperit neantul să ne aruncăm într-un vârtej al speranţei. Împreună sperăm să creştem, să devenim mai buni, superiori sau mai fericiţi. Sperăm să clădim lumi şi să distrugem sisteme adânc înrădăcinate în mentalitatea colectivă. Sperăm să fim noi cei care aduc schimbarea şi consecinţele ei, aşa cum sperăm să dobândim importanță pentru generațiile care ne urmează. Timpul manipulează subtil fiecare încercare umană de a reuşi, de a se autodepăşi pentru ca finalul să fie încununat de morminte care au dus o luptă, de revoluţii şi de războaie care se transformă în poveşti şi poveţe pentru alte vremuri şi alte minţi.
Timpul este fluid, personal, este maniera individuală în care alegem să ne dezvoltăm, să credem că fiinţa umană, în genere, este semnificativă.
Timpul este absolut, continuu, diform, este agentul care influenţează multiple procese naturale, sociale şi economice. E ca și cum oamenii sunt creați din propriul sfârșit, din bucăţi de timp însuflețite, trăind cu iluzia grandorii existenței. Lucruri simple, lucruri care definesc o formă atipică a fericirii sunt absorbite de substanţa momentului; umanitatea luptă cu timpul până când ajunge parte din el. Lumi şi culturi complexe, cu tradiţii adânc înrădăcinate în mentalul colectiv au încercat să se traspună în timp, lăsând în urmă doar vestigii cunoscute de pasionaţi. Ne luptăm cu sensul lucrurilor pentru a-l putea digera, ne luptăm cu oamenii pentru a putea atinge gloria.
Filosoful Friedrich Nietzsche spune despre timp că ,,este focul în care ne ardem existenţa”. Lucrurile care alimentează acest foc sunt zilele, experienţele noastre, amintirile, oamenii pe care îi pierdem, tot ceea ce învăţăm şi uităm. Timpul priveşte şi aşteaptă până când nu mai rămân decât poveştile.
Tu pentru ce îți faci timp?
