Memento mori

Deseori privesc oamenii ca pe un soi de extensie a timpului, a firescului. Deși se agită constant, se mișcă, se succed în generații, se înmulțesc şi capătă sens, apoi se pierd, timpul îi şterge pe toţi. Ne frământă iluzia lui, ireversibilitatea şi complexitatea sa, ne face să privim existența cu nonșalanță şi însemnătate pentru ca după ce am descoperit neantul să ne aruncăm într-un vârtej al speranţei. Împreună sperăm să creştem, să devenim mai buni, superiori sau mai fericiţi. Sperăm să clădim lumi şi să distrugem sisteme adânc înrădăcinate în mentalitatea colectivă. Sperăm să fim noi cei care aduc schimbarea şi consecinţele ei, aşa cum sperăm să dobândim importanță pentru generațiile care ne urmează. Timpul manipulează subtil fiecare încercare umană de a reuşi, de a se autodepăşi pentru ca finalul să fie încununat de morminte care au dus o luptă, de revoluţii şi de războaie care se transformă în poveşti şi poveţe pentru alte vremuri şi alte minţi.

Timpul si padurea

Timpul este fluid, personal, este maniera individuală în care alegem să ne dezvoltăm, să credem că fiinţa umană, în genere, este semnificativă.

Timpul este absolut, continuu, diform, este agentul care influenţează multiple procese naturale, sociale şi economice. E ca și cum oamenii sunt creați din propriul sfârșit, din bucăţi de timp însuflețite, trăind cu iluzia grandorii existenței. Lucruri simple, lucruri care definesc o formă atipică a fericirii sunt absorbite de substanţa momentului; umanitatea luptă cu timpul până când ajunge parte din el. Lumi şi culturi complexe, cu tradiţii adânc înrădăcinate în mentalul colectiv au încercat să se traspună în timp, lăsând în urmă doar vestigii cunoscute de pasionaţi. Ne luptăm cu sensul lucrurilor pentru a-l putea digera, ne luptăm cu oamenii pentru a putea atinge gloria.

Filosoful Friedrich Nietzsche spune despre timp că ,,este focul în care ne ardem existenţa”. Lucrurile care alimentează acest foc sunt zilele, experienţele noastre, amintirile, oamenii pe care îi pierdem, tot ceea ce învăţăm şi uităm. Timpul priveşte şi aşteaptă până când nu mai rămân decât poveştile.

Tu pentru ce îți faci timp?

Vezi și: Fragilități | Wanderer | Jurnal (irinavasile.com)

Începutul

Prima zi din 2020 si prima zi în care îndrăznesc să deschid acest caiet virtual și să tastez câteva cuvinte despre ceața absolută în care mă scald. Indivizii tind să supraaprecieze începuturile în aceeași manieră pe care o fac eu cu tot ce se termină. An nou, timp incomensurabil în care pendulează tot ceea ce ești și ceea ce devii, tot ceea ce ascunzi de ceilalți și toate suprafețele pe care le arăți.

Aș vrea să capăt inerția interioară de a nu mă opri- de a dansa ca un nebun în ceață- cine mai iubește ploaia astăzi? Aș vrea să canalizez (urât verb) tot ceea ce îmi lipsește pentru ca al meu zbucium să capete o voce. Aș vrea ca paharul de gin pe care îl beau pe înserat să dezvăluie în mine delicatețea ce așterne lumea așa cum o percep adeseori- fără filtru și fără lumini.

Dimineți

Sunt singură și iată cum focul noului început arde timid reflectându-se în fereastra bucătăriei mele. E o liniște de care eu fug pentru că deseori se contrazice cu propria-mi incapacitate de a vorbi. Este o dimineața de ianuarie cu soare blând (dimineață, Irina? Era 5 când ai adormit și probabil 11 fără când te-ai hotărât să te târăști spre bucătărie). Revenind- ianuarie, dimineață târzie, cafeaua care se prelinge precum seva din copacii adormiți- lent. Minunat! Universul a reușit să stârnească în tine prima reacție umană de când ești tu lucidă și conștientă de propria-ți finitudine absolută. Ești? Urăști diminețile și ele te urăsc pe tine. Cafeaua pe aragaz, tu îmbrăcată în alb- cum altfel pentru noaptea de anul nou?! Pentru a răsturna conveniențele în tonuri..roșiatice. Schimbi dispozitivul, iei un ibric și te gândești că zeii vor fi lângă tine de data asta și nu îți vor mai prelungi suferința matinală.

Orașul


Îmi continui mersul prin existență și termin nenorocitul de film pe care l-am început cu o seară înainte și pe care, bineînțeles, nu l-am putut încheia. Vorbind despre începuturi, da? Nimic nu este mai sublim decât un oraș pustiu în care mai că îți poți auzi gândurile oprindu-se. Îmi iau bicicleta și haina roșie pe care nu am reușit s-o modific și pedalez către un alt an, o altă energie. Nu vreau să văd nimic, vreau doar să-mi aud respirația sacadată pentru că nu am mai mers cu bicicleta de câteva luni. M-am oprit. 5 secunde de adevăr ascuns sub schițele mintale despre păsări în septembrie. Vreau să îmi fiu suficientă când..
Cât lirism desuet, iar tu te scalzi în propria-ți finitudine și în..culori monocromatice.

Vezi și: Memento mori | Wanderer (irinavasile.com)

Hiraeth sau despre dor

În căutarea mea constantă de frumos, s-a întâmplat să găsesc acum câteva luni, un cuvânt din vechea limbă irlandeză (galeză): hiraeth. Mi-a rămas în minte de atunci și am știut că trebuie să scriu despre semnificația lui.

Corespondentul ,,dorului” românesc, într-o oarecare măsură (și fără traducere în engleză), hiraeth exprimă nostalgia pentru un loc pe care l-ai lăsat în urmă, cunoscut sau necunoscut. Etimologic, se pare că provine din două cuvinte ,,hir” și ,,aeth” care înseamnă pierdut de mult. Este întâlnit mai ales în poezie, comprimând atât de bine sentimente inefabile. Spațiul descris este unul bucolic, în care natura accentuează simțămintele celor prezenți.

Casa ruseasca traditionala

Pentru mine este echivalent cu dorul de acasă; cu parfumul liliacului proaspăt tăiat primăvara și cu mirosul clătitelor rusești ale bunicii (блины- blinî). Îmi amintesc cu drag de satul care părea o entitate vie, murmurând în dialectul specific și zâmbind la întâlnirea cu locuitorii săi. Îmi amintesc străzile pline de copii, de o agitație necontenită care se potolea sâmbăta după-amiază când toți mergeau la biserică.

Hiraeth este pentru mine bunica, așteptându-ne pe prispă, ieșind din când în când pe poartă, să verifice unde îi sunt nepoții.

Pentru tine ce este hiraeth?

Citește despre hiraeth aici: Hiraeth etymology in Welsh | Etymologeek.com

Vezi și: 6 lucruri pe care ar fi util să le știi până la 25 de ani | Wanderer (irinavasile.com)