Prima zi din 2020 si prima zi în care îndrăznesc să deschid acest caiet virtual și să tastez câteva cuvinte despre ceața absolută în care mă scald. Indivizii tind să supraaprecieze începuturile în aceeași manieră pe care o fac eu cu tot ce se termină. An nou, timp incomensurabil în care pendulează tot ceea ce ești și ceea ce devii, tot ceea ce ascunzi de ceilalți și toate suprafețele pe care le arăți.
Aș vrea să capăt inerția interioară de a nu mă opri- de a dansa ca un nebun în ceață- cine mai iubește ploaia astăzi? Aș vrea să canalizez (urât verb) tot ceea ce îmi lipsește pentru ca al meu zbucium să capete o voce. Aș vrea ca paharul de gin pe care îl beau pe înserat să dezvăluie în mine delicatețea ce așterne lumea așa cum o percep adeseori- fără filtru și fără lumini.
Dimineți
Sunt singură și iată cum focul noului început arde timid reflectându-se în fereastra bucătăriei mele. E o liniște de care eu fug pentru că deseori se contrazice cu propria-mi incapacitate de a vorbi. Este o dimineața de ianuarie cu soare blând (dimineață, Irina? Era 5 când ai adormit și probabil 11 fără când te-ai hotărât să te târăști spre bucătărie). Revenind- ianuarie, dimineață târzie, cafeaua care se prelinge precum seva din copacii adormiți- lent. Minunat! Universul a reușit să stârnească în tine prima reacție umană de când ești tu lucidă și conștientă de propria-ți finitudine absolută. Ești? Urăști diminețile și ele te urăsc pe tine. Cafeaua pe aragaz, tu îmbrăcată în alb- cum altfel pentru noaptea de anul nou?! Pentru a răsturna conveniențele în tonuri..roșiatice. Schimbi dispozitivul, iei un ibric și te gândești că zeii vor fi lângă tine de data asta și nu îți vor mai prelungi suferința matinală.
Orașul
Îmi continui mersul prin existență și termin nenorocitul de film pe care l-am început cu o seară înainte și pe care, bineînțeles, nu l-am putut încheia. Vorbind despre începuturi, da? Nimic nu este mai sublim decât un oraș pustiu în care mai că îți poți auzi gândurile oprindu-se. Îmi iau bicicleta și haina roșie pe care nu am reușit s-o modific și pedalez către un alt an, o altă energie. Nu vreau să văd nimic, vreau doar să-mi aud respirația sacadată pentru că nu am mai mers cu bicicleta de câteva luni. M-am oprit. 5 secunde de adevăr ascuns sub schițele mintale despre păsări în septembrie. Vreau să îmi fiu suficientă când..
Cât lirism desuet, iar tu te scalzi în propria-ți finitudine și în..culori monocromatice.
